Citat:

"Până acolo ajunge uneori această cruzime destrăbălată sau destrăbălare crudă, încât caută doctorii pentru sterilitate şi dacă nu reuşesc, caută să ucidă fătul fiind încă în pântece." - Fericitul Augustin
Despre Noi

Cine suntem noi?
Suntem o comunitate de oameni creştini ortodocşi care alături de Pr. Cristian Anghel, prin ajutorul bunului Dumnezeu, cu aprobarea Protopopiatului Barlad, am creat şi menţinem această pagină web, forumul, chatul, şi postul de Radio Aliluia. Acest portal online a fost creat cu scopul de a lăuda, mulţumi, preamări şi ruga pe Dumnezeu prin intermediul cântărilor. Postul nostru de radio este GRATUIT spre a fi ascultat, însă sub nici o formă nu recomandăm să fie înlocuită rugăciunea din biserică cu acest post de radio. Nu trebuie uitată astfel expresia Mântuitorului nostru Iisus Hristos: "Unde sunt doi sau trei în mijlocul Meu, acolo sunt şi eu în mijlocul lor" (Matei 18, 20).

Portalul Aliluia.Ro a luat fiinţă în luna Martie 2010 prin osteneala Părintelui Cristian Anghel, în calitate de designer şi webdesigner. Se poate spune că acesta ar fi talantul său, însă nu doreşte să se mărească pe sine, căci nimic nu se poate fără Dumnezeu. Totul a pornit de la cuvântul "aliluia" care se traduce ca "lăudat să fie Dumnezeu" şi are originea în grecescul ἀλληλούια. "Aliluia" este o formulă cântată destul de des în slujbele Bisericii, de obicei sub formă întreită, tocmai pentru a exprima întreita laudă ce se aduce lui Dumnezeu pentru toate. De aici a venit ideea de a lăuda pe Dumnezeu în cântări şi rugăciune sub forma unui radio pe Internet.
Aliluia GIF
Legat de creatorii şi administratorii acestui portal nu putem preciza datele personalului de management Aliluia.Ro cu scopul de a le proteja datele personale pe reţeaua Internet. Cu toate acestea vă asigurăm că în calitate de creştini ne asumăm responsabilitatea de a încerca să protejăm datele personale ale tuturor utilizatorilor serviciilor Aliluia.Ro. În cazul în care doriţi să ne contactaţi, suntem la dispoziţia dumneavoastră prin secţiunea Contact a acestei pagini web.
Comunitatea noastră este în creştere, şi la fel şi numărul de persoane care administrează acest portal. Dacă credeţi că vă place şi doriţi să vă alăturaţi nouă în administrarea acestui portal, nu ezitaţi să ne contactaţi. Vom trata cu seriozitate fiecare solicitare. Ar fi aici de precizat că este necesar să oferiţi un CV ca să vă cunoaştem mai bine şi a putea lua o decizie corectă.

La momentul actual toate cheltuielile în bani pentru acest portal şi pentru postul de radio sunt suportate de Părintele Cristian Anghel. Dacă doriţi să contribuiţi şi să ne ajutaţi, primim donaţii de la orice utilizator, cu credinţă în Dumnezeu, care doreşte să sponsorizeze acest portal. Donaţiile nu sunt  foarte necesare, însă dacă doriţi să ne ajutaţi, vom primi darul dumneavoastră cu inima deschisă şi vă asigurăm că orice ajutor va fi folosit pentru întreţirea şi îmbunătăţirea serviciilor noastre. Momentan, cheltuielie mai mari sunt pentru găzduirea postului de radio în Franţa, şi care costă 12 Euro lunar. Pentru detalii vizitaţi sectiunea Sponsorizări, în josul paginii. De asemenea vă rugăm să nu ezitaţi a ne contacta dacă aveţi melodii noi pe care doriţi să le trimiteţi pentru a fi ascultate la postul de radio Aliluia.Ro.

Vă mulţumim pentru înţelegere şi vă urăm să petreceţi un timp cât mai plăcut în compania serviciilor noastre, lăudându-L împreună pe Dumnezeu.
 

Această pagină web este validată prin programare XHTML şi CSS | Design creat pentru Biserica Ortodoxă Română.